Într-o eră în care managementul este privit ca o știință exactă și unde toți se bat cu pumnii în piept că știu ce înseamnă „leadership-ul”, iată că există încă o specie rară, dar totuși prezentă în multe birouri și instituții: șeful care știe tot, dar preferă să nu spună nimic!
Introducere în fenomenul „șeful perfect”
Domnilor și doamnelor, în secolul XXI, a fi șef nu mai înseamnă a lua decizii sau a face strategii clare. Nu, nu, nici vorbă! A fi șef, în ziua de azi, este o artă fină: arta de a sta pe scaun, cu privirea vag visătoare și cu mâinile legate de orice inițiativă. A fi șef este un titlu care te pune deasupra tuturor, dar care, în realitate, îți oferă perfectă libertate de a nu face nimic! Ce minunată poziție!
Și cum își exercită acest tip de șef autoritatea? Printr-o metodă simplă și eficientă: ignorarea totală a subordonaților. Dacă subalternii nu au chef să vină la tine cu probleme, tu nu ai de ce să te obosești să le oferi soluții! Lasă-i să „crească” și „evolueze” pe cont propriu. Cum altfel ar putea învăța viața adevărată, dacă nu printr-o lecție dură de… înghițit probleme?
Planul de acțiune: Ignorarea ca metodă de conducere
Primul pas: Recunoașterea superiorității tale
Întotdeauna, înainte de a începe să ignori, trebuie să te simți superior. E important să îți aduci aminte că nu ai ajuns acolo prin muncă sau prin vreo competență remarcabilă, ci printr-o combinație de noroc, râsul unei glume neinspirate la un moment oportun și, desigur, o selecție atentă a celor care îți vor semna cărțile de vizită.
Așadar, nu e nevoie să cazi pe gânduri prea mult, căci tu ești șef! Și, de ce să spui „bună dimineața” când poți pur și simplu să ridici din sprâncene și să te întorci spre biroul tău? E un semn de autoritate, nu-i așa? Subalternul care vine cu un raport, dacă nu te întreabă mai întâi „Ce vrei să fac?”, oricum n-ar trebui să se aștepte la o reacție din partea ta.
Al doilea pas: Fii un mister viu
Nici un șef nu trebuie să fie accesibil. Asta ar însemna să îți petreci timpul cu oamenii, să îi asculți și să îți pese. Asta e pentru amatorii care vor să devină „lideri inspiraționali”. Tu ești un „guru al distanței”! Dacă subalternii au o problemă, nu le oferi soluții. Lasă-i să se descurce. La urma urmei, tu nu ai timp să rezolvi toate micile lor dileme. Tu ai o carieră de construit, nu?
Încearcă să nu răspunzi niciodată la e-mailuri decât în mod excepțional – și când o faci, să o faci într-un limbaj de lemn, fără să îți pierzi vremea cu detalii. Încearcă să transmiți un mesaj subtil, dar ferm: „Nu mă întreba, doar fă!”
Al treilea pas: Recompensează ignoranța cu tăcerea
Pentru un șef care nu vrea să își dea interesul pentru subalterni, tăcerea este cel mai bun instrument. Nimic nu este mai eficient decât a lăsa pe cineva să greșească, doar pentru a-l observa în liniște cum se zbate. E un spectacol care te poate distra pe termen lung. Niciodată nu spune „mulțumesc” când subalternul face un lucru bine, dar nu-l certa nici când greșește – lasă-l să învețe pe cont propriu.
Tăcerea ta este sfântă. Dacă un angajat îți aduce un raport greșit, nu te deranja să îi spui „corectează asta”. Lasă-l să înțeleagă din privirea ta înghețată că „acesta nu este nivelul tău”. Să își pună singur întrebările!
Oamenii de jos: Adversarii tăi invizibili
Șefii adevărați știu că subalternii sunt cei care se învârt în jurul lor, dar trebuie ținuți pe o distanță confortabilă. Cei care au o preocupare exagerată pentru „echipă” și „colaborare” nu sunt decât niște visători! Tu ești cel care decide. Îți faci strategia pe termen lung: bănuiești că toți sunt niște amatori, așa că nu ai nici un motiv să te comporți altfel decât ca un maestru al indiferenței. De ce să îți pierzi vremea cu toți acești oameni, când ei au fost deja destul de norocoși să te aibă pe tine ca șef?
„Cei de jos” nu înțeleg că tu ești un expert în tehnica de a-i face să se descurce singuri. Însă, odată cu timpul, fiecare va învăța să își pună singur întrebări… până când se vor întreba dacă mai au cu adevărat un loc de muncă.
Concluzie: Calea spre succesul suprem
În concluzie, dacă vrei să fii un șef perfect, ai de făcut un singur lucru: nu interveni niciodată în problemele echipei tale! Tot ce ai de făcut este să îți menții poziția, să te plimbi prin birou cu aerul unui om ocupat, să îți citești rapoartele pe jumătate și să răspunzi doar la e-mailuri când ai chef.
Amintirea ta va rămâne în mintea subalternilor, nu pentru că ai fost un mentor strălucit sau un lider carismatic, ci pentru că ai reușit, cu o eleganță rară, să te ascunzi sub titlul de „șef”, fără a depune vreun efort!
Astfel, cum altfel poate fi un șef perfect, dacă nu printr-o lipsă totală de preocupare? De fapt, cum spuneam la început, a fi șef înseamnă să le arăți tuturor că nu ai nimic de spus! (aviz politicienilor)
Și, pentru cei care vor înțelege, vor învăța din tăcerea ta mai mult decât ar învăța dintr-o întreagă bibliografie despre leadership.
